Computerul autonom mai mic decât un bob de orez

de: Bogdan Cristea
07 04. 2015

Studenții de la o universitate din Statele Unite au creat cel mai mic calculator autonom, acesta fiind mai mic decât un bob de orez.

Dacă ne uităm la trecutul calculatoarelor, vom vedea cum acestea ocupau spații imense în cadrul unor încăperi. Asta era în urmă cu foarte mult timp. Acum, la zeci de ani distanță de la apariția primelor calculatoare, cercetătorii de la Universitatea din Michigan au reușit să creeze un calculator de dimensiunea unui bob de grâu. După cum scriu cei de la CNET, este posibil ca acesta să fie cel mai mic calculator autonom din lume la acest moment.

Noul mini-calculator, denumit Micro Mote, este rezultatul a zece ani de muncă. Acesta este capabil să facă fotografii, să înregistreze temperatura și afișeze presiune din orice mediu. Astfel, creatorii speră să-l implementeze în cadrul sectoarelor medical și industrial. Cei din industria petrolieră sunt și ei interesați de M^3, acesta putând fi folosit la identificarea unor rezerve ascunse de țiței înainte de finalizarea exploatării.

Pentru a se ajunge la asemenea dimensiuni, creatorii Micro Mote au apelat la o baterie de dimensiuni foarte mici, sacrificând în același timp capacitatea. Pentru a transmite comenzi, este folosită lumina la frecvențe foarte înalte, calculatorul transmițând după aceea informațiile către un al PC cu ajutorul frecvențelor radio convenționale. Noul calculator ar urma să fie produs în perioada următoare, însă echipa de cercetători deja caută metode pentru a reduce dimensiunile și mai mult.